IOAN HĂDĂRIG - Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 2)

ANDREI BAKÓ

***
J’ai fouillé oubliant que
Les Anges
sont ceux qui tombent les premiers.

Les Loups

Le cerf brâme
fier de son collier de pierres blanches
pendu à son cou.


***

am cotrobăit uitând că
Îngerii
sunt cei care cad primii

Lupii

Cerbul răcneşte,
mândru de şiragul de pietre albe,
ce le poartă în gât.


J'exige un cintre pour la respiration
Sur un mur ébréché
Sous l’égout du ciel
Autel égaré en soi-même
Lance déchirant le coucher
Danse énigmatique balançant les hanches
Attirant le vent
La respiration pend ses boyaux bleuâtres
La respiration pend inhalant d’impurs
Draps,
Mêlant les essences des vomissements,
Frappant de ses poings les os fragiles,
Autel.

Cer cuier suflării!

Pe un perete străpuns,
Sub streşina înaltului,
Pierdut în sine altar,
Lance sfârtecând apusul,
Dans enigmatic unduind şolduri
Atrăgătoare de vând,
Suflarea atârnă cu intestinele vinete.
Atârnă suflarea inhalând impure
Aşternuturi
Amestecând esenţe de vomă
Lovind cu pumnii oase slabe,
Altar.


Moi seul

Personne ne dorlotait le silence du samouraï
Sauf moi
Je m’élevais touchant son paradis
Enviant la fibre métalliques
On peut la voir lécher des ombres
Douce tentation devoilée au roi
Incrustée en mahonia
Cadence touchant soigneusement des bouts de nerf,
Moi seul,
Je m’élevais touchant son paradis.

***

Je résiste à peine à ne pas arracher ma chair
Dans l’air irrespirable d’été.
Soleil de juillet.

Numai eu

Nimeni nu alintă tăcerea samuraiului,
Numai eu,
Mă ridicam atingându-i paradisul
Tânjind după fibra metalică.
O poţi vedea lingând umbre,
Dulce tentaţie dezvelită regelui
Încrustată în mahon
Cadenţă pipăind meticulos capete de nerv,
Numai eu,
Mă ridicam atingându-i paradisul.

***

Cu greu rezist să nu-mi despic carnea
în aerul irespirabil de vară
Soare de iulie.