IOAN HĂDĂRIG- Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 6)

LIVIU CORDEA


En signe de paix

La larme dévoile;
son instant et son silence.
je lui dis des mots ailés;
et elle fait flotter pour moi
le drapeau blanc,
en signe de paix.
Des pas vers toi;
silencieux instant
et mes paroles se brisent
comme des chimères révoltées
qui nient
leur propre
monde d’illusions.

În semn de pace

Lacrima îşi dezvăluie;
clipa şi tăcerea.
Îi spun cuvinte înaripate;
iar ea
îmi flutură steagul alb,
în semn de pace.
Paşi către tine;
tăcută clipă
şi cuvintele mi se frâng
ca nişte himere răzvrătite
ce-şi neagă
propria
lume de iluzii.

La clepsydre se tait

Si les instants parlent;
la clepsydre se tait
car dans son silence
le temps s’éteint,
comme un abîme
perdu parmi les illusions,
qui chantent
leur propre oubli,
d’une voix candide
comme la brise
née dans les paupières tremblantes
qui ont amassé
dans les coeurs ardents
les regards brûlants dans la rosée
des yeux-
ta lumière des abîmes.

Clepsidra tace

De clipele vorbesc;
clepsidra tace,
căci în tăcerea ei
se stinge timpul,
ca un abis
pierdut printre iluzii,
ce-şi cântă
propria uitare, cu glas candid
ca adierea
născută-n pleoape tremurânde
ce-au strâns
din înfocate inimi,
privirile aprinse-n roua
din ochi -
lumina-ţi din adâncuri.

Viens

Viens,pour te baiser
les paroles, une à une
et pour te briser
les paupières larmoyantes
dans mes paupières larmoyantes.

Viens,

nous emprisonner
au cerne de silence
comme des oiseaux
aux ailes brisées,
écrasant
la dernière plume
dans la nudité
de la parole.

Vino

Vino, să-ţi sărut
cuvintele, unul câte unul
şi pleoapele-ţi lăcrimânde
să ţi le frâng
în pleoapele-mi lăcrimânde.

Vino,
la cearcăn de tăcere
să ne-nrobim
ca nişte păsări
cu aripile frânte,
spulberând
ultima pană
în goliciunea
cuvântului.

J’aurais dû J’aurais dû

naître
larme,
pour pleurer mon trouble
à la lumière brûlante.

J’aurais dû
naître
chanson,
pour chanter mon murmure
de flammes naissantes.

J’aurais dû
naître
ange,
pour rire de mes pas brisés
dans des éclats de parole.

Ar fi trebuit Ar fi trebuit

să mă nasc
lacrimă,
să-mi plâng tulburarea
luminii arzând.

Ar fi trebuit
să mă nasc
cântec,
să-mi cânt murmurarea
de flăcări născând.

Ar fi trebuit
să mă nasc
înger,
să-mi râd paşii frânţi
în luciri de cuvânt.

Oubli

Je suis aveugle
comme le sont le Temps
et la Parole
de ton imagination
qui brûle
comme le feu clair brûle
l’abîme
chassée
de ta mortelle ombre
par l’ange qui a attrapé
dans les ailes
ton oubli
et mon oubli.

Uitare

Sunt orb
cum orb e Timpul
şi Cuvântul
din plăsmuirea Ta
ce arde,
cum arde focul clar
Abisul,
din pieritoarea umbră
alungată
de îngerul ce-a prins
în aripi
uitarea ta
şi-a mea uitare.

Dans la tumultueuse naissance

Dans les vagues du matin,
tes paroles sont
des gouttes de rosée,
s’évaporant
comme de blanches flèches
tremblantes et claires,
perçant le corps
dans la tumultueuse naissance
de chimères écrasées.

În tumultoasa naştere

În valurile dimineţii,
cuvintele-ţi sunt
picuri de rouă,
evaporându-se
ca albe săgeţi
tremurânde şi clare,
străpungând trupul
în tumultoasa naştere
de himere zdrobite.